
Albirea dinţilor este indicată la toţi pacienţii indiferent de sex, alimentaţie, afecţiuni generale etc. cu vârste cuprinse între 18 şi 65 ani.
Fumătorii care în timp şi-au colorat dinţii, pot folosi albirea dinţilor pentru readucerea lor la culoarea naturală.
Persoanele cu fluoroză dentară (pete maronii şi albe pe dinţi), care s-a manifestat încă de la eruperea dinţilor definitivi, pot albi dinţii pe o perioadă mai lungă.
Persoanele cu pete de tetraciclina (coloraţie brun închisă a dinţilor sub forma de pete aparută la erupţia dinţilor definitivi), vor avea nevoie de un tratament de până la 6-9 luni de albire a dinţilor. Tratamentul nu trebuie să fie continuu ci se pot face pauze de săptămâni între ele. Rezultatul final este spectaculos! vezi rezultate albire
Există un procent de 5% în întreaga lume, care nu răspund la nici un tratament de albire a dintilor, indiferent de modalitate, produs sau brand. Dacă după 4 zile de tratament nu observaţi nici o diferenţă, înseamnă ca faceţi parte dintre aceştia.
Dacă apare o uşoară sensibilitate dentară în timpul tratamentului sau după îndepărtarea gutierelor (în cazul folosirii acestora), aceasta este normală la pacienţii cu dinţii mai sensibili, cauza fiind deshidratarea uşoară a dinţilor. După rehidratare însă (cu salivă, după indepartarea gutierelor), aceasta dispare în maxim 24 ore.


Telefon fix:
Telefon mobil:
Email:
La clinica stomatologică DENTSPLAI am reuşit pentru prima dată să înţeleg ce înseamnă tratamentul stomatologic fără durere.
DENTSPLAI – o clinică stomatologică modernă în centrul Bucureştiului; profesionişti adevăraţi, locaţie deosebită.
În această clinică stomatologică am reuşit să îmi fac o lucrare deosebită pe implante dentare. Dacă ştiam că este atât de uşor cu siguranţă veneam mult mai devreme. Vă mulţumesc!
O clinică stomatologică cu adevarat "cool"; un mediu plăcut, modern, personalul foarte drăguţ şi foarte important nu am simţit nici o durere. Bravo! Cu siguranţă voi reveni cu plăcere!